SAVUREAZĂ LIBERTATEA: One Day Retreat cu Cântec, Dans, Cacao, Gonguri, 24 August | Event in Sibiu | AllEvents

SAVUREAZĂ LIBERTATEA: One Day Retreat cu Cântec, Dans, Cacao, Gonguri

Throat Singing Romania

Highlights

Sun, 24 Aug, 2025 at 09:00 am

7 hours

La Maison Verte - Centru de masaj și terapii complementare

Advertisement

Date & Location

Sun, 24 Aug, 2025 at 09:00 am to 04:00 pm (EEST)

La Maison Verte - Centru de masaj și terapii complementare

Strada Ecaterina Teodoroiu 22, 550083 Sibiu, România, Sibiu, Romania

Save location for easier access

Only get lost while having fun, not on the road!

About the event

SAVUREAZĂ LIBERTATEA: One Day Retreat cu Cântec, Dans, Cacao, Gonguri
Te invităm la o zi de reîntoarcere la suflet prin voce, ceremonie cu cacao, dans terapeutic şi baie de gonguri planetare!
Gazdele sunt Simona Cornea, Monica Vrăbiuță şi Alexandru Anton.

Vor fi 3 sesiuni cu pauză de relaxare şi vom avea şi o pauză de prânz, pentru a savura bunătăți și a purta conversații hrănitoare. E posibil să lucrăm în curte pe iarbă, dar hotărâm asta în funcție de vreme.

Program
9 - 11 - Trezește-ți vocea! - cu Alexandru Anton

11.30 - 14:00 Ceremonie de cacao cu Simona Cornea şi dans terapeutic cu Monica Vrăbiuţă

14:30 - 16:00 Gong Bath cu Simona Cornea

Locurile sunt limitate, așa că rezervă-ți din timp locul.
Se poate participa toată ziua și asta îți recomandăm și noi. Sau doar la unul dintre cele 3 ateliere.

TREZEŞTE-ȚI VOCEA!

Vocea este o resursă importantă pentru deblocarea energiei și accesarea experiențelor de conștientizare.

Foarte multi dintre noi nu ne folosim vocea cu adevărat pentru că undeva, cândva am învățat că ea este rezervată acelora care au talent și ureche muzicală...sau avem convingeri limitative despre glasul nostru - că sună prea subțire, prea nu știu cum....

Vocea, însă, este un INSTRUMENT PUTERNIC și incredibil de accesibil.
La nivel FIZIC ne eliberăm de tensiuni și ne reconectăm la vitalitatea și inteligența corpului.
EMOȚIONAL, dizolvăm din trăirile reprimate, frustrări, neîmpliniri.
Pe plan MENTAL, putem să ne depășim inhibițiile și îndoielile despre potențialul nostru.

Acest curs este o întâlnire cu propria voce și vibrațiile ei, pe care le putem folosi în scopul relaxării și al autocunoașterii. Descoperim corpul ca pe o complexă cutie de rezonanță și simțim cum sunetul curge prin el și interacționează cu tot ce avem în interiorul nostru, cu bucuriile, greutățile și mai ales cu necunoscutul. Vocea noastra este o manifestare vie - atunci cand ii oferim spațiu ne poate aduce și mai multă prospețime și vitalitate, dar nu în ultimul rând capacitatea de a ne conecta autentic cu cei din jurul nostru.


☕️ CEREMONIA CU CACAO
Are o istorie de 5000 ani, iar de ceva timp știința demonstrează efectele benefice ale consumului de cacao.

Consumul de cacao are efecte asemănătoare antidepresivelor asupra anumitor procese fiziologice. Studiile au arătat că îmbunătățește starea de spirit și promovează îmbunătățirea activităților cognitive în timpul eforturilor mentale. Prezența feniletilaminei neurochimice contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea sentimentului de mulțumire și are efect afrodisiac.

Cacaua are efecte calmante asupra persoanelor care suferă de oboseală cronică. Efectele sale atenuante sunt atribuite eliberării neurotransmițătorilor ca serotonina, anandamida și feniletilamina în creier, care protejează celulele neuronale împtotriva stresului oxidativ și ajută la combaterea sindromului oboselii cronice.

Studiile comparative au evidențiat faptul că pudra de cacao prezintă o activitate antioxidantă mai mare decât ceaiul negru sau ceaiul verde. Antioxidanții ajută la neutralizarea radicalilor liberi pe bază de oxigen, care sunt prezenți în organism.

Studiile au arătat efectele benefice ale pudrei de cacao asupra sănătății cardiovasculare. Este bogată în flavonoide, și anume, procianidina, catechina și epicatechina, care au proprietăți antioxidante și ajută la protejarea celulelor împotriva deteriorării și întăresc inima.

Pe lângă boabele de cacao, scoarța arborelui de cacao, untul de cacao și florile arborelui au fost de asemenea utilizate în scopuri terapeutice, pentru tratarea diferitelor boli, cum ar fi afecțiuni ale pielii, afecțiuni ale intestinelor și pentru tratarea rănilor.

Beneficii fizice:
*bogat în antioxidanţi
*tonic cardiac,
*reduce riscul de diabet
*scade tensiunea arterială
*reduce inflamaţia
*măreşte concentrarea
*conţine potasiu şi magneziu

Beneficii energetice:
*dechide chakra inimii
*amplifica imaginaţia şi claritatea
*devii mai prezent
*ajută la depresie

💃🕺Dansul conștient ghidat de corp, și nu de minte, pune spiritul plantei de cacao să se miște în corp și să-și facă efectul de a deschide inima și bucuria de a fi.



PRACTICĂ SOMATICĂ PRIN DANS

Ai înțeles până acum ce este Libertatea? Ai simtit libertatea până în oasele tale? Până la sânge?
Ai cerut vreodată să vină Iertarea la tine, pentru a îl ierta pe cel care ți-a greșit? Pentru a ierta că ai greșit și tu?

Prin întâlnirea noastră de grup vom folosi dansul ca instrument pentru a practica starea de Libertate.

Ce este Libertatea?

Ce te ajută pe tine să iesi din starea de victimă, starea de "Eu nu pot...", "Eu nu știu...", "Eu nu am..." și ce te ajută să te ancorezi în starea de Libertate?

Libertatea începe de la respirație.
Că vrei, că nu vrei, tu respiri, corpul tău respiră, ființa ta are acest ritm al respirației tale.

Libertatea are un ritm.

Prin dans, respirația se poate accentua, la fel și bătăile inimii tale. Prin dans cele 2 ritmuri (ale respirației tale și ale inimii tale) se împletesc, se armonizează până când dansul ți se liniștește și devine meditație sau nemișcare.

La retreatul de 1 zi din Sibiu, vom explora starea de Libertate, Iertarea și starea de Iubire. Vom trece împreună prin părți din noi care au nevoie sa fie mișcate pentru a scoate la suprafață că Iertarea este un element dumnezeiesc care vine când îl chemăm și eliberează tensiunile, blocajele, limitările.

Apoi vom face conexiunea corp-minte-suflet între cele 3 surori: libertate, iertarea, iubire.

De ce folosesc cuvântul iubire si nu Iubirea pentru acest atelier? Pentru că mi-am propus să aducem claritate prin dans în ceea ce priveste conceptul de iubire necondiționată.



🎶 MEDITAȚIE CU SUNETE SACRE
Sunetele instrumentelor vor fi acompaniate de sunete produse de Monica Vrăbiuță și Alexandru Anton. O combinație în premieră!

Acest concert cu totul diferit de ce ai auzit până acum, te face să te uiți în inima ta, să te relaxezi și în același timp să-ți armonizezi corpul fizic, cu cel mental și cu cel emoțional, într-un mod blând.
Pentru că sunetul sacru dă viață materiei, sunetul armonizează, sunetul transformă, sunetul crează vibrația, sunetul trăiește, sunetul este viu, sunetul animă fiecare celulă din corp.
♥ #gongbathsibiu

Duminică vom întâlni sunetele Gongurilor planetare, Pamant și Venus și Isis. Atinse împreună, ele unesc Ființa cu Iubirea universală, împreună te ghidează spre “acasă”, spre Sursă, te poartă în călătoria spre tine însuți.

Sunetele Gongului pot fi asemanate cu sunetul primordial al Universului, OM. Atât Gongul cât și bolurile tibetane au fost folosite de mii de ani în inducerea stărilor meditative profunde, în ritualuri religioase, dar și în scop terapeutic pentru deblocare, curățire, echilibrare, vindecare, protecție, conectare cu Divinul.

Sunetele și vibrațiile creează un mediu relaxant și liniștitor, iar relaxarea este cheia vindecării corpului.

Câteva dintre beneficiile unei sesiuni:
*dobândirea unei relaxări rapide și profunde
*reducerea stresului
*eliberarea blocajelor emoționale
*dobândirea unei stări de liniște, echilibru si pace interioară
*armonizarea cu vibrația Universului și cu Iubirea necondiționată


FACILITATORI:

SIMONA CORNEA este unul din puținii maeștrii de Gong din Romania, inițiată de Grand Gong Master - Don Coreaux, discipolul lui Yogi Bhajan, în 2014. Este terapeut în masaj de 14 ani și antreprenor din 2012, dezvoltand centrul de masaj “Arta Masajului”, iar în 2021, centrul de masaj și terapii complementare "La Maison Verte", unde au loc diverse evenimente: yoga, meditație cu sunete sacre, cercuri de femei, dans ecstatic, ceremonii de cacao.

MONICA VRĂBIUȚĂ
.
este facilitator de dans terapeutic (conștient) cu experiență de peste 15 ani în dans și exprimare conștientă. Monica a creat propriile concepte legate de vindecarea prin aceste instrumente (Dans cu picioarele goale cu improvizație de sunet, Tribal fusion bellydance și dans conștient, Spectacole ritual). De-a lungul carierei ei a cercetat emoțiile și felul autentic de a fi al omului prin dans și exprimare conștientă.
.
ALEXANDRU ANTON
.
Absolvent al facultății de psihologie, m-am antrenat în metodele ancestrale de vindecare din mai multe tradiții (nativii americani, Brazilia, Groenlanda, Peru, Siberia, Tibet). În 2010 am avut primul contact cu cântarea guturală siberiana (throat-singing) și de-atunci continui să aprofundez armonizarea la toate nivelurile cu ajutorul sunetelor produse conștient.
Am calatorit în Tuva, Yakutia, Altai și Mongolia și în urma acestor experiențe mi-am descoperit pasiunea de a trezi la viață prin cântec. În 2013 am luat contact cu metodele meditative tibetane și la atelierele pe care le țin integrez înțelepciunea milenară a redescoperirii adevăratei noastre naturi, care este prezentă în fiecare dintre noi, în fiecare moment.


Investiție în tine
450lei - One Day Retreat
200lei /sesiune dacă nu participi integral

Sentimentul de după această zi: neprețuit

Inscrieri la numărul 0740.36.96.77 sms sau whatsapp.

Locurile sunt limitate!

Înscrierea se face pe baza plății unui avans de 150 prin transfer bancar sau Revolut. Participanții acceptați vor fi în ordinea exprimării intenției de participare.

Detaliile de plată vor fi trimise fiecărui participant după ce își va exprima dorința de a participa prin una din metodele de mai sus.

Te așteptăm cu bucurie și deschidere!
Simona, Monica, Alexandru


Also check out other Entertainment events in Sibiu, Concerts in Sibiu, Music events in Sibiu.

interested
Stay in the loop for updates and never miss a thing. Are you interested?
Yes
No

Ticket Info

To stay informed about ticket information or to know if tickets are not required, click the 'Notify me' button below.

Advertisement

Event Tags

Nearby Hotels

La Maison Verte - Centru de masaj și terapii complementare, Strada Ecaterina Teodoroiu 22, 550083 Sibiu, România, Sibiu, Romania
Get updates and reminders

Host Details

Throat Singing Romania

Throat Singing Romania

Are you the host? Claim Event

Advertisement
SAVUREAZĂ LIBERTATEA: One Day Retreat cu Cântec, Dans, Cacao, Gonguri, 24 August | Event in Sibiu | AllEvents
SAVUREAZĂ LIBERTATEA: One Day Retreat cu Cântec, Dans, Cacao, Gonguri
Sun, 24 Aug, 2025 at 09:00 am