📚 Vă invităm la cea de-a șasea ediție a clubului nostru de carte, care va avea loc în data de 26 august, de la ora 19:00, în librăria Cărturești din Promenada Mall Sibiu.
💫 Pentru această ediție vom citi „Cosmos” de Carl Sagan, o carte-cult care ne poartă într-o explorare fascinantă a universului, de la cele mai îndepărtate galaxii până la locul nostru în această vastă întindere de stele și materie.
🌿 Ediția din această lună vine și cu un „spectacol” vizual, datorită colaborării cu Alex Munteanu — muzeograf, pasionat de astronomie și astrofotografie — care va fi invitatul nostru special. Alex ne va răspunde la întrebări și va aduce cu el fotografii impresionante cu luna, nebuloase și galaxii.
✨ De ce să participați la clubul nostru de lectură? Pentru ocazia de a întâlni alți cititori pasionați, de a împărtăși din impresiile asupra cărții și de a petrece o seară relaxantă în librărie.
🌼 Gazda întâlnirilor este Krista Szöcs.
📩 Participarea la club este gratuită, însă locurile sunt limitate. Așadar, dacă îți dorești să participi, te așteptăm cu un mesaj pe pagina noastră, @carturesti.sibiu. Sperăm să ne vedem în număr cât mai mare la club.