Dragilor,
E vară, e frumos afară, așa că pe cât posibil lucrăm în aer liber, undeva pe culoarul Someșului! Te rugăm să-ți aduci o saltea de yoga și o sticlă cu apă, poartă haine comode, mulate pe corp. Vom lucra desculți.
Dacă cumva vremea e ploioasă, ne retragem în sala de la etaj al complexului sportiv La Terenuri, în Mănăștur. Vom anunța de fiecare dată. Pentru a avea acces la sala de sport, e nevoie să-ți aduci pantofi de sport de schimb.
Ești bine-venit/ă dacă ai deja experiență în acro-yoga. Nu este nevoie să vii cu partener/ă/x. Dacă nu ești sigur de nivelul la care practici acro, întreabă-ne, și te orientăm cu drag la clasele care ți se potrivesc.
Te rugăm să vii doar dacă nu ai consumat înainte substanțe care îți modifică starea de conștiință. Grijă de tine și de ceilalți!
Prețul cursului este 70 RON/pers. Poți achiziționa un abonament cu 4 ocazii pentru 200 de lei, valabil 5 săptămâni.
Te așteptăm cu drag miercuri seara!
Alex & Kati
Also check out other Health & Wellness events in Cluj-Napoca, Sports events in Cluj-Napoca.