Vă așteptăm 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝟐𝟎 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, la o nouă ediție a clubului de carte 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐓𝐫𝐞𝐢 și o nouă seară de poveste petrecută în jurul cărților. Următoarea carte pe care v-o propunem pentru discuții este 𝑼𝒍𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒖𝒑𝒂̆-𝒂𝒎𝒊𝒂𝒛𝒂̆ 𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑺𝒆𝒏𝒆𝒄𝒂, de 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐧𝐞 𝐉𝐚𝐞𝐠𝐥𝐞́ (trad. rom. Sînziana Manta), un roman istoric și filozofic despre putere și conștiință, despre cum se moare demn și se trăiește lucid.
Într-o vilă liniștită de lângă Roma, în primăvara anului 65 d.Hr., un filosof își așteaptă moartea și profită de răgazul dat de bunăvoința unui soldat roman pentru o confesiune lucidă și tulburătoare despre putere, vinovăție, libertate și conștiință. Scrisă ca o ultimă scrisoare imaginară către prietenul său Lucilliu, confesiunea-spovedanie a lui Seneca devine scena unei mărturisiri ultime în care filosoful stoic își analizează retrospectiv viața și alegerile, încercând să înțeleagă cum cele mai bune intenții ale celei mai bune educații pot avea ca rezultat afundarea în cea mai întunecată tiranie.
Moderatoarea întâlnirilor este cititoarea de cursă lungă, Laura Câlțea, iar întâlnirea va avea loc la sediul Editurii Trei (Str. Doctor Nicolae Manolescu nr. 12.)
𝐃𝐄𝐒𝐏𝐑𝐄 𝐂𝐀𝐑𝐓𝐄
Prix Orange du Livre 2024
𝐀𝐦 𝐧𝐚̆𝐳𝐮𝐢𝐭 𝐜𝐚 𝐈𝐦𝐩𝐞𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐢𝐛𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐬𝐮𝐯𝐞𝐫𝐚𝐧 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭. 𝐀𝐦 𝐯𝐢𝐬𝐚𝐭, 𝐢𝐚𝐫 𝐍𝐞𝐫𝐨 𝐦𝐢-𝐚 𝐚𝐫𝐚̆𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞𝐬̦𝐞𝐫𝐭𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐯𝐢𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐞𝐮.
12 aprilie 65 d.Hr., în apropierea Romei. Soldați înarmați invadează vila lui Seneca, cu un ordin din partea împăratului: filosoful trebuie să se sinucidă. În aceste împrejurări, Seneca îi scrie o ultimă epistolă prietenului său Lucilius, retrăindu-și astfel cei din urmă ani ai vieții sale. Timp de cincisprezece ani, a fost preceptorul, consilierul, apoi prietenul celui care acum îi vrea moartea: împăratul Nero. Deoarece orele de dinaintea trecerii sale în neființă îi sunt numărate, Seneca poate în sfârșit să spună adevărul despre elevul său. Cel din urmă moment de introspecție, în care filosoful pune sub semnul întrebării realitatea puterii, dar se confruntă și cu propriile greșeli și compromisuri. Ultima după-amiază a lui Seneca povestește felul în care Seneca a devenit prizonierul unui ideal al Imperiului, al iluziilor sale și al unui tânăr imprevizibil a cărui adevărată natură a ieșit treptat la iveală.
După 𝑉𝑖𝑛𝑐𝑒𝑛𝑡 𝑎𝑠𝑎𝑠𝑖𝑛𝑎𝑡 și 𝑈𝑛 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑑𝑎𝑛𝑠 𝑙𝑎 𝑣𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝐿𝑒́𝑜𝑛𝑎𝑟𝑑 𝑑𝑒 𝑉𝑖𝑛𝑐𝑖, Marianne Jaeglé readuce la viață uimitoarea confruntare dintre un filosof îndrăgostit de virtute și un tânăr tiran necruțător.
📚 „M-a încântat măiestria narativă a acestei odisei emoționante, stilul fin și cizelat al frazelor scurte și concise, un stil fragmentat care urmărește esențialul, împletind o succesiune de evenimente întrerupte de reflecții profunde și de sentimentele naratorului.“ - 𝐴𝑐𝑡𝑢𝑎𝑙𝑖𝑡𝑡𝑒́
📚 „Un roman inteligent și captivant, un frumos omagiu adus lui Seneca și filosofiei, o strălucită lecție de istorie. O întoarcere realistă și plină de viață în secolul I al erei noastre.“ - 𝐷𝑜𝑚𝑖𝑐𝑙𝑖𝑟𝑒
𝐃𝐄𝐒𝐏𝐑𝐄 𝐀𝐔𝐓𝐎𝐀𝐑𝐄
𝐌𝐀𝐑𝐈𝐀𝐍𝐍𝐄 𝐉𝐀𝐄𝐆𝐋𝐄́ (n. 1967) este licențiată în literatură modernă. După o primă etapă profesională în cadrul Ministerului Educației Naționale, a fost redactor la mai multe edituri, după care s-a dedicat animării atelierelor de scriere. La început a fost formatoare în cadrul Atelierelor Élisabeth Bing, însă în 2018 s-a alăturat echipei AlephÉcriture.
A debutat în 2005 cu volumul 𝑯𝒊𝒔𝒕𝒐𝒊𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝑷𝒂𝒓𝒊𝒔 𝒆𝒕 𝒅𝒆𝒔 𝒑𝒂𝒓𝒊𝒔𝒊𝒆𝒏𝒔. În 2010 a publicat primul ei roman, 𝑽𝒐𝒖𝒔 𝒏’𝒂𝒖𝒓𝒆𝒛 𝒒𝒖’𝒂̀ 𝒇𝒆𝒓𝒎𝒆𝒓 𝒍𝒆𝒔 𝒚𝒆𝒖𝒙, urmat de 𝑽𝒊𝒏𝒄𝒆𝒏𝒕 𝒂𝒔𝒂𝒔𝒊𝒏𝒂𝒕 (2016) și 𝑼𝒏 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕 𝒅𝒂𝒏𝒔 𝒍𝒂 𝒗𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝑳𝒆́𝒐𝒏𝒂𝒓𝒅 𝒅𝒆 𝑽𝒊𝒏𝒄𝒊 (2021). Cel din urmă roman al ei, 𝑼𝒍𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒖𝒑𝒂̆-𝒂𝒎𝒊𝒂𝒛𝒂̆ 𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑺𝒆𝒏𝒆𝒄𝒂 (orig. 𝑳'𝑨𝒎𝒊 𝒅𝒖 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒄𝒆), a primit prestigiosul Prix Orange du Livre 2024.
𝐈̂𝐍𝐒𝐂𝐑𝐈𝐄𝐑𝐈:
Locurile sunt limitate, iar participarea la Clubul de carte Editura Trei se poate face pe baza unei înscrieri la adresa de mail 𝒑𝒓@𝒆𝒅𝒊𝒕𝒖𝒓𝒂𝒕𝒓𝒆𝒊.𝒓𝒐
Cartea este disponibilă pe 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚𝐭𝐫𝐞𝐢.𝐫𝐨
https://www.edituratrei.ro/carte/ultima-dupa-amiaza-a-lui-seneca/14173/
***
Un club de carte poate fi una dintre cele mai simple modalități prin care ne putem satisface două nevoi fundamentale pentru mulți dintre noi: bucuria de a citi și cea de a vorbi despre ceea ce citim. Literatura nu e „viața adevărată”, nu te poate scăpa de greutățile de care trebuie să te lovești zilnic și pe care trebuie, în cele din urmă, să le înfrunți și să le depășești, însă te poate ajuta să trăiești și alte vieți, să descoperi și alte experiențe, alți oameni sau alte lumi. Te așteptăm la clubul de carte pentru a descoperi noi experiențe livrești și una dintre cele mai frumoase forme de prietenie, prietenia născută din iubirea pentru cărți.
You may also like the following events from Editura Trei:
Also check out other
Arts events in Bucharest,
Literary Art events in Bucharest.