🦉 Îţi doreşti să îţi deschizi vocea? Vrei să te exprimi, dar nu ştii de unde să începi?
🍃 Te-ar ajuta să te exprimi altfel decât verbal? Cauţi un spaţiu de reconectare cu interiorul şi cu ceilalţi?
🌜 Cânţi uneori, din pură pornire interioară, dar ai nevoie de un loc în care să fie primită vocea ta?
Înscrie-te aici 🌝🍀: tinyurl.com/45t7z5vt
Susţin un spaţiu de introspecţie prin imagerie ghidată, cât şi un spaţiu de exprimare prin voce.
Ghidez observarea conştientă a propriilor senzaţii corporale, prin interacţiunea organelor de simţ cu mediul imediat apropiat.
Ne ancorăm prin propriile simţuri. Focalizăm atenția spre corp, unde regăsim senzațiile, emoțiile, trăirile noastre interioare. Ne regăsim resursele şi starea de prezenţă.
Susţin expresia naturală a trăirilor tale, prin sunet.
Lăsăm vocea interioară să rezoneze. Vocea nesigură, puternică, joasă, înaltă, cu volum sau fără, cu sensibilitate sau convingere, cu sunete unice, intermitente sau continue. Printre pauze de luat aer, fiecare voce îşi continuă desenul auditiv, printre fire de voci înconjurătoare, scufundându-ne treptat din specificitatea propriei exprimări către un sunet colectiv, divers, dinamic, multicolor.
Din spaţiul nostru interior, susţinem cu vocea noastră spaţiul colectiv care ne susţine.
Introspecţia şi reconectarea cu interiorul facilitează exprimarea vocii, exprimarea vocii facilitează conectarea cu cercul, conectarea cu cercul susţine exprimarea şi reconectarea cu interiorul.
La finalul călătoriei, ne întoarcem puţin în lumea cuvintelor, pentru a împărtăşi sau a ţese un sens despre experienţa fiecăruia.
🎯🌟 Formular înscriere:
https://tinyurl.com/45t7z5vt
*
* *
Cine te ghidează? Povestea mea ...
Sunt Magda Moldovan şi pun la dispoziţie resursele mele şi experienţa acumulată din profesia de psihoterapeut, împreună cu activităţile din care mă reîncarc în timpul liber.
Reconectarea cu propriile resurse creşte potenţialul de a gestiona experienţele de viaţă, dar poate susţine un spaţiu colectiv benefic şi altora, în acelaşi timp.
Mă surprinde puterea cercului de a susţine procesele interioare, parcă mai libere să se desfăşoare într-o prezenţă binevoitoare (welcoming presence), uşor ‘estompate’ într-un tablou colectiv interactiv.
Uneori pornim cu preconcepţia că ne va fi greu să ne ‘expunem’ într-un grup. Eu personal am defilat mulţi ani cu această temă, iar organizarea acestor ateliere e tocmai parte din călătoria mea în acest sens.
Practic psihoterapia şi psihologia clinică de peste 13 ani în cabinet, am intrat în profesie prin formarea mea în psihoterapii cognitive şi comportamentale, însă de-a lungul anilor am regăsit tehnici şi abordări similare în multiple formări continue, sau chiar în domenii diferite de activitate. Imageria ghidată o aduc din Schema Therapy (şi alte abordări unde o să daţi de ea), ancorarea prin simţuri (grounding) o aduc din Dialectic-Behaviour Therapy (o regăsiţi şi în Mindfulness), iar exprimarea prin voce o duc mai departe din propriile mele explorări prin Circle-singing cu Bogdan Octav Racolţa, eliberare vocală psihosomatică şi Throat-singing cu Alexandru Anton.
În vocea mea am regăsit un efect terapeutic, descoperind că prin sunete şi prin vibraţia vocii pot să exprim / descarc rapid emoţiile intense specifice structurii mele de personalitate, ajungând să accesez un spaţiu interior de pace şi echilibru autentic.
În diferite contexte terapeutice care m-au atras, m-am găsit în postura în care susţineam, prin sunete prelungite, procesele celorlalţi - ex. în sesiunile de respiraţie circulară facilitate de Claudia Găgeanu.
În jam-session-urile şi petrecerile Cercului Întreg am susţinut şi acompaniat deseori, prin percuţie, spaţiul în care vocile se desfăşoară.
Pentru cine e curios şi vrea să încerce experienţa pe care o pun la dispoziţie, vă aştept cu drag. 🌝
Contribuţia ta pentru atelier: 50 - 100 lei
(din care voi susţine chiria spaţiului Cercului Intreg, si proiectul nostru de lunga durata - centrul de arte comunitare Casa Jocului)
Lucrez cu grupuri mici, aşa că locurile la fiecare ediţie sunt limitate.
🎯🌟 Formular înscriere: tinyurl.com/45t7z5vt
You may also like the following events from Cercul Întreg:
Also check out other
Arts events in Cluj-Napoca.