𝐒.𝐋.𝐈.𝐌. 𝐁𝐫𝐮𝐧𝐜𝐡 & 𝐋𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧 #𝟒
𝐵𝑎𝑛𝑐ℎ𝑒𝑡 𝑙𝑖𝑡𝑒𝑟𝑎𝑟 𝑠̦𝑖 𝑏𝑟𝑢𝑛𝑐ℎ 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟 - 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒𝑚 𝑏𝑢𝑐𝑎𝑡𝑒, 𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑖𝑣𝑖𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒!
Duminică, 13 iulie, ora 12:00
Centrul Cultural Armean (str. Armenească nr. 13)
*𝑂𝑠𝑝𝑎̆𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑎̆
Ni se pare nouă sau întâlnirile noastre lunare devin încet, dar sigur, un obicei bun, pe care-l așteptăm cu drag? Fără să ne mai stresăm cu termene limită și liste de lectură, avem impresia că ne conectăm mai lin la versurile și povestirile pe care ni le împărtășim unii altora! Fără îndoială că ajută și bunătățile aduse de fiecare dintre noi. Continuăm, așadar, pe 13 iulie!
Ni se alătură Anda Docea, ale cărei poeme au fost, probabil, cele mai des citite la întâlnirile S.L.I.M. din toate colțurile țării, cu texte în premieră așa că nu vă sfiiți și nu vă răzgândiți: aduceți cu voi cartea preferată (din ultima vreme sau dintotdeauna) și ceva bun de ronțăit și să să ne revedem cu bine la Centrul Cultural Armean!
IMPORTANT - 𝐒.𝐋.𝐈.𝐌. 𝐁𝐫𝐮𝐧𝐜𝐡 & 𝐋𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧 este un concept de masă comunitară ce funcționează pe principiul de potluck - fiecare aduce de acasă ceva de mâncat și / sau de băut - clar că pot exista excepții, dar ne-am bucura să nu se transforme în obișnuință. Spiritul evenimentului se bazează pe implicarea fiecăruia.
De asemenea, este un club de carte informal unde participanții împărtășesc din cărțile preferate scrise de autori români contemporani, citind poeme sau fragmente de proză scurtă în cadrul evenimentului.
Așa că anunță-ne ce bunătăți vei aduce și ce carte faină vrei să ne prezinți, în acest formular simplu:
https://forms.gle/KKgkJQkHRRUgRAbi6, ca să ne putem organiza cât mai bine.
Totodată, spațiul de la Centrul Cultural Armean este limitat așa că, dacă nu mai poți ajunge, dă-ne de știre pe email neapărat, ca să eliberăm locul pentru un alt pasionat de lectură.
—----------------------------------------------------------------
𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐒.𝐋.𝐈.𝐌.
Lectura are o problemă de imagine. Până și pentru persoanele care citesc relativ frecvent, unele dintre cuvintele care sunt asociate cu această activitate creează o atmosferă intimidantă: disciplină, elitism, critică, investiție de timp și bani și așa mai departe.
Societatea de Lectură Intermitentă „Macondo” propune o abordare mai relaxată, pornind de la premisa că lectura face casă grozavă cu obiceiuri simple, fără încărcătura emoțională și intelectuală pe care o au cărțile: mersul pe jos, savurarea unei cafele în oraș, călătoriile cu transportul public, lucruri cotidiene, imprevizibile, pe care nu le programăm cu atenție și la care nu ne gândim prin filtrul „dezvoltării personale” sau al „capitalului de imagine”.
S.L.I.M. propune activități care forțează definițiile unui club de lectură: fără liste, fără luări de cuvânt publice mai mult sau mai puțin obligatorii, fără limite de timp, fără presiune și fără stres. Împletim lectura, discret și elegant, cu plimbări prin parcuri, cu după-amieze relaxante cu prietenii, în spații confortabile și remarcabile din București, cu arta și cu viața de zi cu zi. Cărțile au loc și timp în rutina noastră, trebuie doar să găsim moduri de a le acomoda, împreună.
𝐏𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢: Centrul Cultural Armean, Uniunea Armenilor din România.
Super grafica: Angela Mincă a.k.a.
https://www.instagram.com/wackapacka/
You may also like the following events from Centrul Cultural Armean:
Also check out other
Food & Drink events in Bucharest.