Analia Selis și Ștefan Doniga ajung la Sfântu Gheorghe pe 4 decembrie 2025 (ora 19:00) cu o nouă aventură muzicală dedicată tangoului românesc interbelic. Locul concertului: Centrul de Cultură Arcuș, Casa Muzicii, str. Oltului 6.
Protagoniștii turneului sunt Analia Selis (voce) și Ștefan Doniga (pian), doi artiști de mare rafinament, care aduc în fața publicului un repertoriu ce unește pasiunea tangoului argentinian cu delicatețea și noblețea muzicii românești din perioada interbelică.
„În proiectele mele recente, dedicate tangoului argentinian, am început să aduc aproape de inimă și piese românești de tango. A fost o bucurie imensă să descopăr un repertoriu fascinant, născut în România interbelică – o lume de eleganță, rafinament și pasiune.
„Pe bolta când apare luna”, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Mâna, birjar!”, „Habar n-ai tu” – melodii care poartă parfumul unei epoci în care dragostea se cânta cu sufletul.
Am simțit, din prima clipă, că această muzică are o putere aparte – o vibrație care merită să fie readusă la viață în toată splendoarea ei. O duc mai departe cu același respect și cu mândria sinceră cu care port, din 2011, buletinul meu românesc.
Iubirea pentru România m-a condus pe un drum plin de sens și frumusețe. Prin arta mea, îmi doresc ca tinerii din această țară să descopere și să îndrăgească tezaurul muzical românesc, să se regăsească în el și să-l poarte mai departe.
Turneul dedicat Zilei Naționale este, pentru mine, mai mult decât o serie de concerte – este o declarație de dragoste și respect față de România.” – Analia Selis
Despre artiști:
Analia Selis
Originară din Tucumán, Argentina, Analia Selis este o artistă de renume internațional stabilită în România din 2003. După o carieră de succes în muzica pop latino-americană, și-a dedicat ultimii ani tangoului, devenind una dintre cele mai reprezentative voci ale genului în Europa. A colaborat cu importante orchestre simfonice din România și din străinătate și a primit în 2022 distincția “Country Brand Ambassador” din partea Comitetului Interministerial Argentinian pentru contribuția sa culturală în lume.
Ștefan Doniga
Pianist cu o carieră impresionantă pe scene din peste 30 de țări, Ștefan Doniga este o prezență constantă în proiectele artistice inovatoare. A realizat înregistrări în premieră mondială și a promovat muzica românească pe plan internațional. Deține un Record Mondial GUINNESS pentru Cel mai rapid turneu de concerte pe toate continentele, este laureat al Premiului de Excelență MUSICRIT 2023 și a fost implicat în numeroase proiecte culturale difuzate de Televiziunea Română.
Román tangó est Analia Selis és Ștefan Doniga előadásában
2025. december 4. (csütörtök), 19:00
Árkosi Kulturális Központ – Zeneház, Sepsiszentgyörgy, Olt utca 6.
Az argentin származású, de immár két évtizede Romániában élő énekesnő, Analia Selis, valamint a nemzetközileg elismert zongoraművész, Ștefan Doniga új, különleges zenei utazásra hívják a közönséget: a két világháború közötti román tangó világába.
A koncerten az argentin tangó szenvedélye találkozik a román zene finomságával, eleganciájával és romantikájával. A műsor olyan feledhetetlen dallamokat idéz meg, mint
„Pe bolta când apare luna”, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Mâna, birjar!” vagy „Habar n-ai tu” – mindegyik a szerelem korabeli hangján szólal meg, lélekkel és nosztalgiával.
„Óriási öröm volt felfedezni a két világháború közötti Románia lenyűgöző tangórepertoárját – egy világot, tele eleganciával, finomsággal és szenvedéllyel.
Hiszem, hogy ez a zene különleges erejű, és megérdemli, hogy újraéledjen teljes pompájában.
A Románia iránti szeretetem vezet ezen az úton, és bízom benne, hogy a fiatalok is felfedezik benne saját zenei kincsüket.”
— Analia Selis
A Nemzeti Ünnep alkalmából szervezett turné nem csupán koncertsorozat, hanem őszinte tisztelgés és szeretetnyilatkozat Románia kultúrája iránt.
A művészekről
Analia Selis
Tucumánban (Argentína) született, 2003 óta él Romániában. Nemzetközileg elismert énekesnő, aki a latin popzene világából érkezve az utóbbi években a tangónak szentelte pályafutását. Európa-szerte fellépett szimfonikus zenekarokkal, és 2022-ben az Argentínai Kormányközi Bizottság „Country Brand Ambassador” (Országmárka-nagykövet) címmel tüntette ki a kultúra nemzetközi népszerűsítéséért.
Ștefan Doniga
Kivételes tehetségű zongoraművész, aki több mint 30 ország színpadán aratott sikert. Úttörő zenei projektek résztvevője, világpremier-felvételek készítője, és a román zene elhivatott nagykövete. A GUINNESS Világrekord birtokosa („A leggyorsabb koncertturné mind a hat kontinensen”), a MUSICRIT 2023 Kiválósági Díj kitüntetettje, valamint számos kulturális műsor és projekt szereplője a Román Televízióban.
Egy este, amikor a tangó szívből szól – romantikával, eleganciával és lélekkel.
Minden zeneszeretőt szeretettel várunk!
A helyek száma korlátozott, jegyeket előre is meg lehet vásárolni a központ székhelyén, Olt utca 6 sz. naponta 9-15 illetve 17–20 óra között (tel: 0267 373 651).
Egy jegy ára 60 lej.
Also check out other Concerts in Brasov, Music events in Brasov, Entertainment events in Brasov.