Spectacolul CIOBURI este o adaptare după „Aniversarea” de Jeroen van den Berg și este montat pe scena teatrului de la Suceava de regizoarea Alexandra Bandac.
„CIOBURI” este un text de actualitate despre conflictele care se nasc în cadrul unei familii moderne, o familie care se simte captivă în neputinţa de a se salva de la destrămare. Punctul de plecare este unul pozitiv și anume aniversarea zilei de naştere a mamei, însă ne dăm seama pe parcurs că asistăm, pas cu pas, la decăderea familia Beumer. Evoluţia decăderii devine oarecum comică și stârneşte râsul, însă este un comic amar care încearcă să ascundă drama din spatele zilei de aniversare.
Alexandra Bandac Marian lucrează la Opera Națională Română din Iași ca asistent de regie și este asistent universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, iar „CIOBURI” reprezintă pentru tânăra artistă primul spectacol regizat la un teatru de stat.
În cariera de actriță, Alexandra a jucat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, la Ateneul Național din Iași și a colaborat cu teatre independente precum Teatru Fix și Teatrul Urban. În 2019 a câștigat Premiul pentru cea mai bună piesă la Concursul de dramaturgie contemporană „Corneliu-Dan Borcia”, ediția a II-a, Piatra-Neamț, cu textul Ghid de supraviețuire pentru tocilari, piesă care este montată în același an la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în regia lui Cristi Avram.
Cioburi
Regia: Alexandra Bandac Marian
Scenografia: Sebastian Rațiu
Coregrafia: Juan Cruz Luque
Video design: Mihai Nistor
Distribuția: Cătălin Ștefan Mîndru, Cristina Florea, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Diana Lazăr, Bogdan Amurăriței și copiii: Amalia Calinciuc, Adela Ioana Boca, Victor Apetrei și Petru Petrariu
Biletele vor fi puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe
https://www.bilet.ro
Recomandare de vârstă: 12+
You may also like the following events from Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava:
Also check out other
Arts events in Suceava,
Performances in Suceava,
Theatre events in Suceava.