Spectacolul CABARETUL CUVINTELOR de Matei Vișniec, prima producție din stagiunea 2025 – 2026, este montat pe scena teatrului de însuși dramaturgul Matei Vișniec, pornind de la culegerea cu același titlu, apărută în 2012 la Editura Polirom.
Pentru montarea de la Suceava, Matei Vișniec a rescris „Cabaretul cuvintelor” special pentru actorii teatrului care îi poartă numele și ne propune să pornim într-o călătorie în acest univers în care cuvintele sunt personaje adevărate cu sentimente și acțiuni proprii care trăiesc independent de voința oamenilor. „Fiecare cuvînt este o poveste. Dar, dacă fiecare cuvînt este o poveste, înseamnă că atunci cînd se întîlnesc două cuvinte se întîlnesc două poveşti. Iar din două poveşti care stau de vorbă se naşte fără doar şi poate o nouă poveste. Ceea ce înseamnă că vom avea trei poveşti de fiecare dată cînd se întîlnesc două cuvinte. Deci, trei poveşti frumoase, nespuse, noi, se întîlnesc şi se povestesc între ele cînd se întîlnesc două cuvinte.”(fragment din text).
În calitate de dramaturg și regizor al spectacolului „Cabaretul cuvintelor”, Matei Vișniec ne prezintă viziunea sa artistică astfel: „Am conceput acest spectacol ca un omagiu adus cuvintelor întrucît ele ne conferă statut uman. Dar ştim noi să le preţuim cu adevărat? Ne îngrijim noi destul de limba noastră - principala noastră dimensiune identitară? Iată doar cîteva întrebări cu care am pornit la drum scriind o întreagă carte despre cuvinte. Mi-am imaginat că fiecare cuvînt poate fi un personaj şi poate povesti lucruri importante despre sine: cum a apărut, ce semnificaţii multiple poate îmbrăca, în ce relaţii distante sau cordiale se află cu alte cuvinte, sau cum este maltratat de unii vorbitori. Cei zece actori ai teatrului sucevean încarnează, în acest spectacol, zeci de personaje-cuvinte. Mi-am dorit un spectacol cu emoţii vizuale şi auditive, cu poezie şi umor, cu reflecţii care să se nască din prezentarea unor fabule morale şi chiar filosofice. Limba română este un tezaur identitar, dar dacă ar putea vorbi s-ar plînge de neglijenţele noastre faţă de ea. Uneori o rostim cu aproximaţie, o rănim şi o sărăcim, nu suntem atenţi la frumuseţea ei şi nici nu ne dăm seama că o cunoaştem superficial. Cabaretul cuvintelor nu este un spectacol acuzator, dar nici nu este tandru cu cei care dau exemple proaste de utilizare a limbii, cu cei care o urîţesc la radio sau la televiziune. Veniţi deci la Cabaretul cuvintelor pentru a petrece împreună un moment savuros de complicitate a tuturor artelor.”
Text şi regie: Matei Vişniec
Scenografie: Andra Bădulescu Vişniec
Coregrafie: Alice Veliche
Sound design: Claudiu Urse
Songs: Bobo Burlăcianu
Video design: Mihai Nistor
Grafică și light design: Sebastian Raţiu
Distribuţia: Bogdan Amurăriţei, Răzvan Bănuţ, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc
Biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online pe
https://www.bilet.ro/eveniment/cabaretul-cuvintelor-premiera-16735-53328
You may also like the following events from Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava:
Also check out other
Arts events in Suceava.