𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟗 𝐦𝐚𝐢, ora 13.00, la Librăria „Orest Tafrali” (UAIC, corp A, parter), va avea loc lansarea volumului 𝑃𝑟𝑒𝑠̧𝑐𝑜𝑙𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑠̧𝑖 𝑙𝑎 𝑔𝑟𝑎̆𝑑𝑖𝑛𝑖𝑡̧𝑎̆. 𝐺ℎ𝑖𝑑 𝑝𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡̧𝑖 𝑠̧𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟𝑖 de Eusebiu Neculai Munteanu, publicat de curând în colecția „Științele Educației. Structuri, conținuturi, tehnici” a Editurii Polirom.
Vor vorbi, alături de autor:
conf. univ. dr. Gianina Ana Massari
lector univ. dr. Nicoleta Rogoz
conf. univ. dr. Florin Frumos
Moderatoare: lector univ. dr. Elena Seghedin
Despre carte
Volumul de față se adresează tuturor celor care își doresc să înțeleagă mai bine universul complex al preșcolarilor, reprezentând un veritabil ghid practic, care îmbină teoria cu exemple concrete, oferind soluții și perspective utile pentru părinți și profesori deopotrivă. Structurată pe două secțiuni majore – copilul în familie și copilul la grădiniță –, lucrarea evidențiază importanța colaborării dintre acești doi piloni fundamentali ai educației timpurii. Autorul explorează diverse aspecte ale dezvoltării copiilor, de la curiozitatea naturală și creativitate până la formarea empatiei, rezilienței și autonomiei, într-o abordare convergentă a educației timpurii.
„Eusebiu Neculai Munteanu ne propune un construct practic și acțional, susținut științific de cele mai recente teme privind cunoașterea potențialului de dezvoltare a copilului mic, dar și de o cunoaștere și o procesare a practicii educative imediate. Suntem pe deplin de acord cu premisa, enunțată explicit de autor, că prin îndrumare, asistare, monitorizare – de către părinți și educatori, deopotrivă – copilul mic, în calitate de candidat la umanitate, poate avea șanse mai mari de împlinire, chiar dacă lumea devine din ce în ce mai dinamică, mai complexă, mai impredictibilă, mai surprinzătoare.” (Constantin Cucoș)
Eusebiu Neculai MUNTEANU este un educator cu experiență atât în sistemul tradițional de învățământ, cât și în alternativa educațională Montessori. În prezent este directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 21 din Iași unde lucrează, împreună cu soția sa, cu o grupă de preșcolari în alternativa educațională Step by Step. A mai publicat Un bărbat la grădiniță (2006), Ghid pentru învățământul preșcolar (coautor, 2009) și Tendințe actuale în educația timpurie. Practici sociocontructiviste la grădiniță (2013). Este cadru didactic asociat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și colaborator extern al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. De-a lungul timpului, s-a implicat și în educația părinților, susținând cursuri de educație parentală și realizând, pe această temă, o serie de emisiuni televizate în colaborare cu TVR Iași.
You may also like the following events from Editura Polirom:
Also check out other
Arts events in Iasi,
Literary Art events in Iasi.