CONSTELAȚII FAMILIALE – Vestul. Vântul. Aerul.
Un atelier de claritate, eliberare și așezare în adevărul care unește generațiile.
Toamna este anotimpul reculegerii și al introspecției. În tradițiile șamanice, este asociată cu Vestul – direcția memoriei, a cuvântului, a poveștilor și a viziunii. Este teritoriul Aerului – element al gândului, al respirației, al credințelor invizibile care ne conduc viața.
În acest atelier, deschidem un spațiu de lucru profund în care vom aduce lumină asupra sistemului de credințe pe care îl purtăm: cele formate în copilărie, moștenite de la familie sau transmise prin generații.
Uneori, ceea ce ne ține captivi nu este realitatea prezentă, ci o poveste nespusă, un gând uitat sau o amintire care nu ne aparține.
Ce sunt Constelațiile Familiale?
O metodă blândă, dar profundă de lucru cu sistemul familial și cu subconștientul colectiv.
Prin intermediul grupului, al reprezentanților și al procesului ghidat, apar imagini vii care reflectă dinamici ascunse din familie. Lucrăm dincolo de minte – în câmpul conștiinței de familie – unde adevărul iese la suprafață și poate fi recunoscut.
Metoda se bazează pe trei legități esențiale ale iubirii:
• Apartenența – fiecare membru al familiei are dreptul să fie recunoscut.
• Ordinea – există o ierarhie firească între generații.
• Echilibrul între a da și a primi – fluxul iubirii e sănătos doar în reciprocitate.
Tema acestei sesiuni: Vestul. Vântul. Aerul.
Vom aduce în conștiență:
• credințele moștenite care ne limitează,
• poveștile de familie pe care le purtăm inconștient,
• amintirile uitate sau excluse,
• legătura dintre cuvânt, memorie și identitate,
• respirația ca instrument de claritate și reconectare.
💠 Cum se desfășoară evenimentul?
🌀 Lucrăm într-un grup restrâns (maxim 20 persoane)
🌀 Fiecare participant beneficiază de proces, fie că lucrează propria constelație, fie ca reprezentant sau observator
🌀 Se creează un câmp de profunzime în care apare claritate, eliberare și așezare
🌀 Vor exista pauze de confort și o pauză de prânz
📅 11 - 12 Octombrie
📍 Locul: București
🗓 Data: două zile – Sâmbătă și Duminică
⏰ Interval orar: 10:00 – 18:00
🎟 Contribuție: 1000 lei
💳 Plata:
INNER FAMILY SRL
IBAN: RO85BTRLRONCRT0DA3316601
Banca Transilvania
📌 Înscrierea este completă doar după confirmarea participării și achitarea integrală a contribuției.
📞 Detalii și înscrieri: 0723.027.587
✨ Dacă simți chemarea, te aștept cu inima deschisă.
Aceasta nu este doar o metodă terapeutică – este o cale de întoarcere spre adevărul care se află dincolo de gânduri.
Facilitator: Mihaela Argeșanu – psihoterapeut & ghid în lucrul sistemic și șamanic.