„CONCERT PENTRU VOCEA MEA ȘI CHITARA TA” este un format muzical care se bazează pe re-interpretarea unor melodii mai mult sau mai puțin cunoscute. Elementul original este implicarea publicului prin interacțiune directă cu acesta – întrebări de tip trivia despre piesele interpretate, scurte discuții depre
preferințe muzicale și genuri, stiluri, soliști și band-uri, și, în funcție de energia serii, despre oamenii din public și microuniversul lor. Cei care răspund cel mai mult și sunt cei mai activi sunt incluși în show – li se face o dedicație muzicală improvizată la final. Aici intervine și elementul de teatru de improvizație. În timpul unora dintre piese, spectatorii sunt rugați să scrie cuvinte pe bilețele, inspirați de
atmosfera melodiei interpretate – ulterior, acele cuvinte pot fi folosite ca sugestii pentru melodii improvizate.
Spectacolul este, așadar, la granița dintre concert de cover-uri și
improvizație muzicală, iar emoția principală este dragostea pentru muzică, în toate formele ei.
Concertul are două părți – în prima parte se cântă melodii în limbi străine (engleză, franceză, spaniolă, italiană, portugheză), iar în a doua parte se cântă exclusiv în limba română. Repertoriul este foarte bogat și cuprinde melodii ale unor artiști și trupe clasice internaționale, precum Elvis Presley, The Beatles, Queen, Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Albano & Romina Power etc., și
românești, precum Corina Chiriac, Marius Țeicu, Romica Puceanu, Pasărea Colibri etc.
La acestea se adaugă și compoziții originale din repertoriul chitaristului și momente de imitație a unor artiști – în cheie comică, dar cu aceeași dragoste pentru muzică.
Repertoriul nu este așadar fix, se poate modifica în funcție de public, de energia spectacolului și a momentului, și se bazează pe cultura muzicală foarte bogată și variată a interpreților.
Voce și MC: Doina Antohi
Chitară și voce: Vlad Gălățianu
Durata: 1h20min
INTRAREA SE FACE PE BAZĂ DE REZERVARE PRIN MESAJ SMS / WHATSAPP LA NUMĂRUL 0725683281. Donații la final.
You may also like the following events from Dramafor Themasses:
Also check out other
Music events in Bucharest,
Entertainment events in Bucharest,
Concerts in Bucharest.