Tabăra „Noi, femeile” – Renaștere
Un retreat terapeutic pentru femei învingătoare și copiii lor
În spatele fiecărei femei care zâmbește astăzi cu încredere, s-ar putea ascunde ani de tăcere, teamă și luptă.
Iar în spatele fiecărui copil care se joacă liniștit, poate a fost cândva un mic martor al fricii.
Anul acesta, organizăm cea de-a patra ediție a Taberei „Noi, femeile” – Renaștere, un retreat terapeutic dedicat femeilor care au avut curajul de a ieși din relații abuzive și copiilor lor, care le-au fost martori, însoțitori, dar și victime colaterale.
Aceste femei nu mai sunt doar supraviețuitoare. Sunt învingătoare.
Dar după luptă nu începe liniștea — începe vindecarea. Și aceasta nu se face singură.
Avem nevoie de spațiu, de timp, de căldură umană, de specialiști și de comunități care spun: „Suntem aici. Nu ești singură.”
Ce înseamnă tabăra?
Patru zile în natură, intr-un peisaj de poveste, înconjurate de liniștea vindecatoare. Fără violență. Fără control. Fără frică.
Doar femei și copii care învață, poate pentru prima dată, cum e să te simți în siguranță în propriul corp, în propria viață.
Lucrăm pe teme precum:
„Iertare și iubire”,
„Integrarea trecutului”,
„Cum sună viitorul pentru mine și pentru celelalte femei?”
Fiecare zi este ghidată de un specialist în terapie de familie, psihodramă, dezvoltare personală si doi tineri inimoși pentru facilitarea activităților dedicate copiilor.
Avem deja participantele, echipa și locul. Ne lipsește doar sprijinul financiar pentru ca această experiență să devină realitate.
Avem nevoie de bani pentru cazare, mese, facilitatori, materiale.
Pentru ca aceste femei și copii să poată avea o experiență care nu doar le schimbă viața, ci le-o poate reda.
Cum poți ajuta?
Dacă ai trecut vreodată printr-o relație în care ți-a fost frică;
Dacă ai avut o mamă, o soră sau o prietenă care s-a pierdut pe sine într-un abuz;
Dacă ai iubit vreodată pe cineva care a uitat cum e să-și audă vocea...
Suma necesara organizarii taberei, pentru 7 femei si 8 copii, este de 15400 lei.
Contribuie cu orice suma. Oferă-le 4 zile care pot deveni începutul unei vieți noi.
Donează cu mențiunea „Donație Retreat terapeutic”
Asociația Pas Alternativ
IBAN: RO84BRDE080SV14116600800
BRD – Brașov, Centrul Civic
CUI: 16095244
Datele le puteti copia urmand linkul:
https://iban.ad/?lang=ro&iban=RO84BRDE080SV14116600800&name=Asociația+Pas+Alternativ&transaction=Donație+Retreat+terapeutic
Pentru orice întrebare, ne poți contacta:
Contact: 0744 165 456 (Timar Rozalia)
Email:
cm96YWxpYXRpbWFyIHwgeWFob28gISBjb20=
Nu le poți însoți. Dar poți face ca ele să ajungă acolo.
Femeile vindecate schimbă lumea.
Una câte una. Împreună.
Mulțumim că ne ești alături.