La habitat B1 inaugurăm ”all you can art!”, o expoziție cu vânzare ce reunește picturi, desene, gravuri, ilustrații, fotografii ș.a. O parte din galerie devine târg de artă în continuă schimbare, oferind șansa de a descoperi la fiecare vizită ceva nou și de a construi o relație cu operele artiștilor emergenți.
Prețurile, care variază între 50 și 300 de lei, fac colecționarea de artă un gest firesc și accesibil deoarece ne dorim să transformăm vizitarea unei expoziții într-o experiență activă, prin care putem sprijini direct creația artistică. Expoziția promovează noi generații de artiști și arată că arta contemporană poate face parte din viața de zi cu zi.
Vom organiza trei vernisaje în 2025, iar fiecare va aduce o configurație proaspătă de lucrări:
๐ 14 septembrie
๐ 12 octombrie
๐ 14 noiembrie
◷ expoziția va putea fi vizitată în timpul orarului:
joi - vineri: 14:00 - 16:00 | sâmbătă - duminică: 17:00 - 19:00
Vino să descoperi, să alegi și să pleci acasă cu o lucrare care te inspiră!
_______
”_all you can art!” face parte din Focus on Curating, proiect finanțat de și realizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin @centruldeproiecte. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional - @fondul_cultural_national
Also check out other Arts events in Timisoara.