Event

Workshop de Modelaj Intuitiv în Ceramică - AWE Studio

Advertisement

Descoperă magia lutului într-un workshop de modelaj intuitiv, unde vei avea ocazia să-ți exprimi creativitatea și să te reconectezi cu tine însuți. În cele două ore petrecute alături de noi, vei explora arta ceramicii printr-o abordare liberă și intuitivă, fără constrângeri sau reguli stricte, ghidat de propriile tale emoții, dar și de informațiile tehnice de bază pentru a învăța ceva nou și interesant.

𝗖𝗲 𝘃𝗲𝗶 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮:
✨ Setarea Intenției
Vom începe workshopul cu un moment de introspecție, în care fiecare participant este invitat să-și stabilească o intenție personală pentru această experiență creativă. Fie că este vorba de eliberare emoțională, conectare cu natura sau pur și simplu relaxare, această intenție va ghida tot procesul de modelaj.

✨Conectarea cu Materialul
Înainte de a începe modelajul, vom explora texturile și energia lutului printr-o scurtă meditație tactilă, menită să ne apropie de material și să ne deschidă simțurile.

✨Împărtășirea tehnicilor de modelaj
Vă vom explica și demonstra tehnicile care stau la baza modelajului pentru a putea crea obiecte rezistente în timp. De asemenea vă vom povesti și despre etapele de lucru prin care trece lutul pentru a ajunge în forma finală, despre foc și despre culori.

✨Modelaj Intuitiv
Fără schițe sau planuri prestabilite, vei lăsa mâinile să creeze liber, lăsând intuiția și starea de moment să dicteze formele și texturile. Este un exercițiu de eliberare și acceptare a imperfecțiunii, de reconectare cu esența creativă interioară.

✨ Reflectare asupra Experienței
La finalul sesiunii, ne vom aduna pentru a împărtăși experiențele și pentru a reflecta asupra intenției inițiale. Vei putea observa cum emoțiile și gândurile tale s-au transpus în formele modelate.

✨ Finalizarea Creațiilor
Pentru că obiectele din ceramică nu pot fi folosite dacă nu sunt arse și glazurate, ne vom ocupa noi de aspectele acestea. Te vom invita apoi la noi în atelier pentru a îți ridica obiectul creat de tine.

𝗖𝘂𝗶 𝘀𝗲 𝗮𝗱𝗿𝗲𝘀𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝘄𝗼𝗿𝗸𝘀𝗵𝗼𝗽?
Workshopul este destinat tuturor celor care doresc să exploreze o formă de artă liberă și intuitivă, indiferent de experiența anterioară în modelaj. Este o ocazie perfectă de relaxare, introspecție și conectare cu propriile emoții.

𝗖𝗮̂𝗻𝗱?
Vor fi două sesiuni:
Sâmbătă, 28 Iunie - 16:00- 18:00
Duminică, 29 Iunie - 11:45 - 13:45

𝗙𝗮𝗰𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶:
Noi suntem Daria și Rebeca și împreună am înființat AWE Studio, un mic atelier de ceramică handmade din Cluj-Napoca, care creează obiecte cu sens. Caracterizate de linii elegante, texturi organice și culori fine, creațiile noastre reflectă pasiunea pentru acest meșteșug. Ele prind viață printr-un proces atent, inspirat de natură și simplitate, menite să aducă frumusețe și armonie în spațiul tău.

𝗗𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗙𝘂𝗻𝗱𝗮𝗠𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹 𝗙𝗲𝘀𝘁:
FundaMental Fest este mai mult decât un festival – este o ocazie de a-ți lua timp pentru tine, de a descoperi și de a experimenta bunăstarea holistică, într-un cadru relaxat și prietenos. Un weekend cu peste 50 de workshopuri, zece conferințe și experiențe interactive – de la yoga, mișcare conștientă și mindfulness, până la art & craft, discuții inspiraționale și muzică live – toate menite să te ajute să regăsești echilibrul între minte, corp și emoții.

Pe 28-29 Iunie - știința, creativitatea și conexiunea umană se întâlnesc în Parcul Etnografic Cluj-Napoca, într-un mod accesibil și practic, oferindu-ți perspective și instrumente aplicabile în viața de zi cu zi. Hai să descoperim împreună cum putem face din bunăstare o parte reală a vieții noastre!

🎟️ Detalii & bilete: fundamentalfest.ro


Get Tickets

Advertisement
Share with someone you care for!

Best of Cluj Napoca Events in Your Inbox