O SEARĂ FABULOASĂ 📚
Serie neconvențională de seri literare
Joi, 21 August, de la ora 19:00, deschidem din nou porțile imaginației și vă invităm la o nouă ediție din conceptul marca Galeria Ora0: seri alternative de poezie, fabule și lectură, în stilul nostru liber.
Ne întâlnim la ultima ediție de fabule din sezon – vechi sau contemporane, recitite cu prospețime, cu tâlc și mult umor de gazda noastră: Andra-Maria Petcu.
Pentru cei care nu au cunoscut-o încă, actriță și scenaristă, Andra este un spirit artistic care a crescut odată cu scena și cuvântul.
Deși vocația pentru teatru și scris i s-a revelat devreme, drumul ei profesional a fost un traseu care a purtat-o prin diverse roluri, atât pe scenă cât și în spatele cuvintelor.
„Îmi place să cred că aceste călătorii au fost necesare ca să-mi amintesc mereu de volatilitatea, dar și de complexitatea personalității mele. Și, mai ales, de copilul care știa deja că e actriță.”
Astăzi, Andra aduce în fața publicului tot ce a acumulat – de la Arta Teatrului la întâlniri ca aceasta, unde lectura devine spectacol.
Atmosfera? Intimă, caldă, jucăușă, onestă - din două în două săptămâni, în fiecare joi, cu teme noi.
📍 Ne vedem la Galeria Ora0 – unde arta nu stă cuminte în rame, iar cuvintele nu au voie să tacă.
🫶 Suport Artist & Galerie: 30 Ron
#GaleriaOra0 #ArtaLaFix #OSearăFabuloasă #FabuleLaGalerie #AndraMariaPetcu #LecturăAltFel #ArtăNeconvențională #PoezieȘiPovești
You may also like the following events from Ora0:
Also check out other
Arts events in Brasov.