Munții Cernei
🕒 Program:
Ziua 1 - vineri: 19 septembrie
Ne întâlnim la ora 5 la Stația de metrou Păcii sau la ora 12 în Gara Băile Herculane (pentru cei care doresc să vină cu trenul sau sunt cazați în stațiune). Parcăm mașinile și suntem preluați de un microbuz care ne va duce la Scările de la Ineleț. Intrăm pe traseul montan, urcăm celebrele scări de la Ineleț și după aproximativ 1,5 ore intrăm în satul Ineleț și ne începem drumul pe Via Transilvanica. După aproximativ 4-5 ore ajungem în satul Prisăcina la familia Talpeș, locul unde ne vom caza. Ajungem în jurul orei 18:30, servim cina gătită de către mamaie Ioana și nea Nistor, mulgem vacile, savurăm laptele proaspăt și nefiert (cine dorește) și stăm la povești până în jurul orei 22 deoarece a doua zi trebuie să fim odihniți pentru un alt traseu.
Ziua 2 - sâmbătă: 20 septembrie
Ne trezim în jurul orei 7:30 și servim micul dejun urmând ca în jurul orei 8:30 să ne pregătim de al doilea traseu montan până pe Vârful Arjana alt. 1511 m. Timpul de parcurs este de aproximativ 7 ore dus-întors (depinde de ritmul grupului) în care vom admira acest traseu superb și frumusețea munților din jur. Servim masa pe traseu cu bucatele puse în rucsacuri de familia Talpeș și revenim la cazare în jur de ora 17. Mai stăm la povești până se apropie seara și apoi servim cina.
Cine dorește poate să participe la mulsul vacilor sau poate sparge lemne. Gazdele se vor bucura.
Important:
Pentru această seară ar fi bine să aveți la voi Carnetul Drumețului Via Transilvanica pentru ștampila zonei, Prisăcina. În cazul în care nu aveți acest carnet, e bine de știut că se poate achiziționa de la ghidul montan.
Ziua 3 - duminică: 21 septembrie
Ne trezim la ora 8 pentru micul dejun, mâncăm și ne bem cafeaua. Ne facem rucsacul, ne luăm La revedere de la gazde și continuăm pe Via Transilvanica până în satul Dobraia după care coborâm către Pensiunea Dumbrava, ne recuperăm mașinile și revenim către casele noastre unde vom ajunge în jurul orei 22 (pentru București) daaaaar în drumul nostru facem un popas la Cabana Bocancii veseli în jud. Mehedinți pentru a lua prânzul și a achiziționa legume și fructe din Grădina lui Mihai.
Informații despre trasee:
Ziua 1: Scările de la Ineleț - Via Transilvanica - Satul Ineleț (biserica, cimitirul și școala) - satul Cracu Mare - Prisăcina - Casa lui Nea Talpeș: 8 km (9 borne VT), ritm lejer 6 ore, diferență de nivel 700 m urcare/250 m coborâre, grad dificultate mediu cu atenție mărită în zona scărilor.
Ziua 2: Casa lui Nea Talpeș - Vârful Arjana 1511 m și retur: 4,2 km pe sens, 4 ore urcare și 3 ore coborâre, diferență de nivel 700 m urcare, grad de dificultate mediu, fără zone expuse. Pauza de masă se va face pe vârf timp de 30-60 min.
Ziua 3: Casa lui Nea Talpeș - satul Prisăcina - Via Transilvanica - satul Dobraia (biserica, cimitirul, școala) - Pensiunea Dumbrava: 6,5 km (3 borne VT), 3 ore, diferență de nivel 150 m urcare/690 m coborâre, grad de dificultate mediu, necesită atenție pe unele porțiuni de traseu, fără zone expuse.
📣 Echipament obligatoriu:
- Mănuși din fleece;
- Căciulă sau bandană tubulară;
- Tricou sau bluză de corp;
- Jachetă din fleece;
- Jachetă impermeabilă sau pelerină pentru ploaie;
- Pantaloni pentru drumeție;
- Bocanci de munte;
- Rucsac (maxim 65 lt.);
- Lanternă frontală cu bateriile scoase și baterii de rezervă;
- Apă, fructe (mere, banane);
- Mâncare (de preferat sandvișuri sau legume);
- Haine de schimb pentru dormit și traseele din zilele 2 și 3;
- Cosmetice de bază.
💯 Echipament opțional:
- Ochelari de soare, cremă de protecție solară, strugurel de buze;
- Jachetă softshell, hardshell sau din puf;
- Tricou cu mânecă lungă pentru schimb;
- 1 per. șosete și 1 per. de pantofi sport pentru schimb în auto;
- Bețe trekking.
💰 Detalii financiare:
- Taxa de participare este de 699 lei pentru o persoană (fără transport);
- Se poate achita doar prin transfer bancar după eliberarea unei facturi proforme.
🚗 Transport:
Deplasarea se va face cu mașinile personale sau cu trenul (IR72 cu sosire în Băile Herculane la 12:03). Dacă nu aveți transport propriu vă rog să menționați acest lucru la înscriere.
🏠 Cazare:
Clădire 1: Cabana A Frame (2 intrări separate):
- 2 locuri (1 pat matrimonial) la etaj;
- 4 locuri (2 paturi ) la parter.
Fără baie dar pot fi folosite băile situate în celelalte două case.
Clădire 2: Camerele sunt situate la etaj:
- Cam.1 - un pat matrimonial (și baie în cameră);
- Cam.2 - un pat matrimonial și 1 canapea;
- Cam.3 - două paturi de o persoană;
- Cam.4 - un pat matrimonial (și balcon);
- Cam.5 - 3 paturi de o persoană;
- Două băi comune situate la parter.
Clădire 3: Camerele sunt situate la parter:
-2 camere, fiecare cu câte 2 paturi duble (4 locuri în fiecare cameră).
- O baie comună situată pe hol.
💰 Prețul evenimentului include:
- Două mese de tip Cină (zilele 1 și 2);
- O masă de tip Pachet de drum (ziua 2);
- Două mese de tip Mic dejun (zilele 2 și 3);
- Două nopți (3 zile) de cazare la Casa Nea Talpeș;
- O masă tip prânz la Cabana Bocancii veseli;
- Ghidaj montan și asistență turistică oferită de Mihai Acatrinei. Ghid Național, Specializat - Montan - Drumeție montană, nr. atestat 10656 eliberat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Atestatul poate fi verificat accesând:
https://se.situr.gov.ro/OpenData/OpenDataList?type=listaGhizi
💰 Prețul evenimentului nu include:
- Tariful de vizitare al Parcului Național Domogled-Valea Cernei (2 Euro + TVA), bilet valabil 7 zile;
- Transportul cu auto din parcarea Pensiunii Dumbrava sau din Gara Băile Herculane la Scările de la Ineleț (30 lei);
- Transportul cu auto sau trenul către Băile Herculane ori Pensiunea Dumbrava;
- Carnetul Drumețului Via Transilvanica (20 lei);
- Alte cheltuieli care nu sunt incluse la ”Prețul evenimentului include”.
Important:
❗Pentru cei care doresc deplasarea cu trenul, le recomand trenul direct IR 72 ruta București Nord-Băile Herculane plecare la ora 5:05 și sosire la 12:03;
❗ Numărul de participanți la acest eveniment este de minim 3 și maxim 12 turiști;
❗ Ghidul montan își rezervă dreptul de a schimba traseul propus sau de a anula evenimentul în cazul în care prognoza meteo nu este una favorabilă desfășurării evenimentului în condiții de siguranță sau nu este îndeplinit numărul minim de participanți;
❗Prognoza meteo, programul, traseul, orarul, echipamentul precum și alte informații importante vor fi trimise către fiecare participant prin SMS sau prin WhatsApp cu 1-2 zile în avans;
❗Ghidul își rezervă dreptul de a interzice intrarea turiștilor în traseu, dacă aceștia nu au echipamentul montan recomandat de către organizator;
❗În cazul în care renunțați să mai participați la eveniment, taxa de participare se returnează doar în situația în care găsiți un înlocuitor;
❗Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții.
Pentru alte informații vă stau la dispoziție la numărul de telefon 0741888427
Also check out other Sports events in Baile Herculane, Trips & Adventurous Activities in Baile Herculane.