Sâmbătă, 22 august 2026, ora 07:00 va avea loc startul evenimentului RANDO WEEK – ciuc-budapesta-ciuc.
Ce este un “rando week”? O serie de patru brevete clasice care trebuie parcurse în mai puțin de o săptămână. Concret, evenimentul începe sâmbătă, la ora 07:00, cu BRM 200, continuă cu BRM 300, BRM 600, iar finalul va fi joi, la ora 11:00, odată cu încheierea BRM 400 – în total 124 de ore disponibile.
Evenimentul va avea loc indiferent de vreme (condiții meteo). Participanții nu vor avea asigurată niciun fel de asistență pe drum și nu li se va permite să aibă mașini de însoțire. Conform regulamentului, au voie să primească ajutor extern doar în punctele de control de pe traseu. La turele de anduranță cicliștii se descurcă singuri pe un traseu nemarcat. Conform Codului Rutier, avem rugămintea să fiți echipați și pentru mersul pe timp de noapte (elemente reflectorizante, vestă reflectorizantă, lumini). Participarea la brevet este individuală și se face pe proprie răspundere. Dacă unul dintre cicliști greșește traseul, acesta trebuie să se întoarcă și să reia tura din punctul în care a greșit traseul.
Desfășurătorul evenimentului cu descrierea amănunțită a traseelor și al punctelor de control îl vom trimite prin email după înscriere, cu o săptămână înainte de start.
💛 22 august - BRM 200 – “BLAJ”. Punctul de start, (Miercurea Ciuc, Piața Libertății - platoul din fața Casei de Cultură) se deschide sâmbătă la ora 06:45, startul la ora 07.00. Punctul de finiș (Blaj - statuia Lupa Capitolina) se închide la ora 20.30. Traseu:
https://www.strava.com/routes/3428263921909377906
💚 23 august - BRM 300 – “CIMA COPI”. Punctul de start (Blaj - statuia Lupa Capitolina) se deschide duminică la ora 05:45, startul la ora 06.00. Punctul de finiș (Arad - clădirea Primăriei Arad) se închide pe 24 august la ora 02.00. Traseu:
https://www.strava.com/routes/3428283062521281890
🧡 24 august - BRM 600 – “BUDAPESTA”. Punctul de start (Arad - clădirea Primăriei Arad) se deschide luni la ora 05:45, startul la ora 06.00. Punctul de finiș (Marghita – fabrica Bellotto) se închide pe 25 august la ora 22.00. Traseu:
https://www.strava.com/routes/3428283062521783650
💜 26 august - BRM 400 – “BELLOTTO”. Punctul de start, (Marghita – fabrica Bellotto) se deschide miercuri la ora 07:45, startul la ora 08.00. Punctul de finiș, (Miercurea Ciuc, Piața Libertății - platoul din fața Casei de Cultură), se închide pe 27 august la ora 11.00. Traseu:
https://www.strava.com/routes/3428252131209954162
Atenție: orele de start sunt fixe!
Pentru a participa la eveniment este obligatoriu să aveți instalată aplicația BREVET CARD! Vă rugăm să o instalați accesând unul din linkurile de mai jos.
https://apps.apple.com/ro/app/brevetcard/id1584507651
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.petermiskolczi.brevetcard&pcampaignid=web_share
Data limita de înscriere: 10.08.2026, ora 22.00.
Formular de înscriere:
https://forms.gle/AERXWVvWko6hWjKT9
Validarea înscrierii se face numai după achitarea taxei de participare prin transfer bancar în contul Asociației Randonneurs Miercurea Ciuc, cod IBAN nr. RO04BTRLRONCRT0572127701 – Banca Transilvania Miercurea Ciuc și trimiterea dovezii efectuării plății prin email la
cmFuZG9ubmV1cnNtaWVyY3VyZWFjaXVjIHwgZ21haWwgISBjb20=.
Taxa de participare pentru cele 4 brevete este de 100 lei. Atenție, aceasta nu este rambursabilă, însă locul poate fi transferat către altă persoană până la data de 10.08.2026. În plus, aveți posibilitatea de a opta pentru transportul unui bagaj de maximum 5 kg, între punctele de start și finiș ale brevetelor (Blaj, Arad, Budapesta, Marghita și Miercurea Ciuc). Costul serviciului de transport este de 150 lei iar numărul bagajelor ce pot fi transportate este limitat. Vă rugăm să rețineți că mașina de bagaje nu este mașină de asistență – aceasta va urma un traseu diferit de cel al participanților. Nu oferim servicii de cazare, însă după începerea înscrierilor vom crea un grup de WhatsApp unde vom anunța locurile în care vom înnopta noi și vom pune la dispoziție toate detaliile utile. Dacă optați pentru transportul bagajelor, vă recomandăm să alegi o cazare cât mai aproape de locațiile indicate de noi, deoarece voi veți veni la mașina de bagaje, nu mașina la voi.
Toți participanții care vor obține acest brevet, pot comanda contra cost medaliile aferente. Succes!
Evenimentul este organizat de Randonneurs Miercurea Ciuc sub licența Audax Club Parisien prin intermediul Randonneurs România
Date de contact: Bogdan Ionuț Cătălin – 0744702821
Email:
cmFuZG9ubmV1cnNtaWVyY3VyZWFjaXVjIHwgZ21haWwgISBjb20=
Vă așteptăm!
You may also like the following events from Randonneurs Miercurea Ciuc: