Recital MiniCellos
Advertisement
Joi, 7 august, orele 18:00, la Casa nr. 122 din Copșa Mare, Ella Bokor coordonează concertul MiniCellos.
ICon Arts Festival este o acțiune cofinanțată de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Sibiu.
Ella Bokor este fondatoarea proiectului MiniCellos, organizator principal al @celleastfestival, C.D.A. la Catedra de muzică de cameră a Universității Naționale de Muzică din București (U.N.M.B.), președinte al Asociației Culturale PlaCello, secretar muzical al C.N.A.T.R. și profesoară la clasa de violoncel în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti.
Este membră fondatoare a Ansamblului PlaCello, Duo Cello Jaya și Ludens Piano Trio, alături de care a realizat turnee naționale începând cu anul 2016. De asemenea, a susținut turnee internaționale în Irlanda, Vietnam și Moldova.
Dintre cele mai importante programe culturale, educaționale și festivaluri la care fost invitată sunt: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, International Klaipėda Cello Festival, SoNoRo Conac, Isa16 – International Summer Academy, Villa Musica, Cello Fundamento Vietnam, Plovdin Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul de Muzică din Salonic, Baroque Week, Bucharest Music Film Festival, Simn Festival, TIFF, Festivalul Meridian, ConnectArts și SoNoRo Interferențe.
De-alungul carierei artistice a susținut concerte alături de muzicieni de prestigiu precum: Alexander Bouzlov, Blaise Déjardin, Chu Yi-Bing, David Grimal, Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Diana Ketler, Sergey Malov, Cristian Măcelaru, Alissa Margulis, Marie Luise Neunecker, Valentin Răduțiu, Denis Severin și Răzvan Popovici.
Violoncelista a absolvit studiile de Licență, Masterat și Doctorat în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la clasa Prof. Univ. Dr. Marin Cazacu și a studiat prin bursa Erasmus în Germania la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am Main.
CD-ul Tales este o realizare a Duo Cello Jaya, formație camerală cu o activitate artistică de zece ani, care are în repertoriu peste 10 lucrări compuse și dedicate acestui ansamblu cameral.
A colaborat cu orchestre precum: Les Dissonances, Filarmonica „George Enescu”, Richard Wagner International Orchestra și Orchestra Națională Simfonică a României.