Search results for:
No result found! Try with different keywords!
Users
Organizers
Events
Advertisement
Oh Snap, this is a past event! 😵

Do you want to get notified when this event happens again?

Seminar: Regimul sanctionator instituit prin GDPR

Advertisement

Seminar: Regimul sanctionator instituit prin GDPR



Cunoscut mai ales prin prisma obligațiilor pentru conformare, ce incumbă în sarcina operatorilor publici sau privați, precum și a regimului sancționator pe care l-a instituit, calificat ca fiind unul dintre cele mai severe, regulamentul prevede limita maximă a unora dintre măsurile corective de natura amenzilor administrative de până la 20.000.000 EURO sau pană la 4% din cifra de afaceri.

Considerăm deosebit de important să cunoaștem și să analizăm incălcările ce pot fi sancționate, calificarea sancțiunilor și limitele acestora, caracterul deliberat al incălcărilor precum și principiul responsabilitătii, dar și garanțiile procedurale eficiente, în conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii Europene și Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Trebuie să subliniem, de asemenea, competența statelor membre, precum și rolul autoritătilor naționale de supraveghere și noile competențe ale acestora, în ceea ce privește regimul sancționator prevăzut prin regulament, dar și rolul în această materie a unui nou organ al Uniunii Europene înființat prin regulament începând cu data de 25 mai 2018, Comitetul European pentru Protecția Datelor.

Acest regulament general instituie, în sarcina statelor membre, obligații de reglementare a anumitor componente ale regimului sancționator, respectiv necesare pentru punerea sa în aplicare. Deși au fost adoptate cu întârziere, după punerea în aplicare a regulamentului, Legile nr. 129/2018 și nr. 190/2018 instituie proceduri naționale și obligații diverse pentru autoritătile competente, dar mai ales pentru operatori, necesar a fi detaliate pentru o corectă aplicare.

De asemenea, în luna iulie 2018, președintele ANSPDCP a emis câteva decizii menite a institui proceduri și formulare necesare pentru punerea în aplicare a regulamentului în România. Și, nu în ultimul rând, au fost aplicate deja primele sancțiuni de natura amenzilor, pentru incălcarea regulamentului.

Toate acestea trebuie dezbătute, analizate și cunoscute, pentru a orienta, ulterior, o corectă aplicare a regulamentului și a legislației naționale aferente, în scopul, evident, al conformării activitătii operatorilor cu cerințele noilor reglementări și pentru evitarea aplicării regimului sancționator foarte sever.
_______________________________
TEMATICA EVENIMENTULUI

⏹ Noțiuni generale privind Regulamentul general privind protecția datelor
⏹ De ce a fost instituit regimul sancționator prin regulament?
⏹ Caracteristicile regimului sancționator
⏹ Regim sancționator instituit prin regulament vs. competențe de reglementare în sarcina statelor membre
⏹ Calificarea sancțiunilor
⏹ Categorii de competențe ale autorităților de supraveghere
⏹ Competențele investigative și caracteristicile acestora
⏹ Competențele corective și caracteristicele acestora
⏹ Încălcările supuse sancțiunilor și caracterul acestora
⏹ Condițiile generale pentru impunerea amenzilor administrative
⏹ Garanții procedurale eficiente
⏹ Rolul autorităților de supraveghere și competența acestora de a iniția sau de a interveni în
procedurile judiciare
⏹ Dreptul la despăgubiri
⏹ Răspunderea
⏹ Caracteristicile reformei instituționale europene, referitoare la regimul sancționator. Rolul și competențele
Comitetului European privind Protecția Datelor
⏹ Noutățile legislative din România (Legea nr.129/2018, Legea nr.190/2018, Deciziile nr. 128/2018 și
nr. 133/2018 ale ANSPDCP)
⏹ Exemple recente privind aplicarea regimului sancționator în România
⏹ Concluzii
⏹ Întrebări & răspunsuri
________________________________
Lectorul evenimentului: Irina Alexe

Detalii și înscriere la adresa: https://info.wolterskluwer.ro/regimul-sanctionator-gdpr/

Vă așteptăm!



Map Wolters Kluwer Romania, 22 Tudor Vladimirescu, 050881 Bucharest, Romania, Bucharest, Romania
Loading venue map..
Report a problem

Are you going to this event?

Organizer

Wolters Kluwer Romania
Advertisement