

# Event Details

- **Event Name**: N'autor în turneu cu Raluca Nagy
- **Event Start and End Date**: Wed, 28 Oct, 2026 at 07:00 pm
- **Event Description**: Editura Nemira și Cărturești vă invită miercuri, 28 octombrie, ora 19:00, la librăria Cărturești Modul din Bucureşti, la o întâlnire cu autoarea Raluca Nagy. Scriitoarea se află în turneul de promovare a volumului său recent semnat, „Singurul adult din Cămin”, apărut în imprintul n’autor al editurii Nemira în toamna acestui an.

Alături de autoare va fi prezentă și va modera dialogul Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor.

Despre noua carte a Ralucăi Nagy, editoarea Eli Bădică spune: „Raluca este genul de scriitoare care are în fibra ADN-ului ei narativ abilitatea de a fi irepetabilă. (…) Iat-o venind, așadar, spre literatura română contemporană cu încă un text inedit. Singurul adult din Cămin – cel de-al treilea roman și cea de-a patra carte, cea cu care revine în ficțiune, de altfel – aduce subtil, dar apăsat în lumina reflectoarelor munca emoțională invizibilă și continuă a femeilor. Desenează și redesenează granițele tot mai fragile dintre grijă și obsesie, dintre autoritate și vulnerabilitate, dintre împreună și izolare. Remodelează limbajul, ca în fiecare dintre scrierile sale, în acord cu schizoidia lumii în care trăim, în priză directă cu realitatea noastră”.

Seara va continua cu o sesiune de Q&A și cu una de autografe.

Vă așteptăm cu drag alături de noi.
- **Event URL**: https://allevents.in/bucharest/nautor-în-turneu-cu-raluca-nagy/200030922469455
- **Event Categories**: Art, literary-art
- **Interested Audience**: 
  - total_interested_count: 0

## Ticket Details


## Event venue details

- **city**: Bucharest
- **state**: BU
- **country**: Romania
- **location**: Modul Cărturești
- **lat**: 44.436285982431
- **long**: 26.099587912315
- **full address**: Modul Cărturești, Strada Academiei, 18-20,Bucharest, Romania

## Event gallery

- **Alt text**: N'autor în turneu cu Raluca Nagy
  - **Image URL**: https://cdn-az.allevents.in/events1/banners/1e5c3765d8dc040ef4fa785cdc67d2b63ce2345205e6b2dc3e11d3fceedca89d-rimg-w1200-h675-dce87878-gmir?v=1793107975

## FAQs

- **Q**: When and where is N'autor in turneu cu Raluca Nagy being held?
  - **A:** N'autor in turneu cu Raluca Nagy takes place on Wed, 28 Oct, 2026 at 07:00 pm to Wed, 28 Oct, 2026 at 07:00 pm at Modul Cărturești, Strada Academiei, 18-20,Bucharest, Romania.
- **Q**: Who is organizing N'autor in turneu cu Raluca Nagy?
  - **A:** N'autor in turneu cu Raluca Nagy is organized by Editura NEMIRA.

## Structured Data (JSON-LD)

```json
[
    {
        "@context": "https://schema.org",
        "@type": "Event",
        "name": "N'autor în turneu cu Raluca Nagy",
        "image": "https://cdn-az.allevents.in/events1/banners/1e5c3765d8dc040ef4fa785cdc67d2b63ce2345205e6b2dc3e11d3fceedca89d-rimg-w1200-h675-dce87878-gmir?v=1793107975",
        "startDate": "2026-10-28",
        "url": "https://allevents.in/bucharest/nautor-în-turneu-cu-raluca-nagy/200030922469455",
        "location": {
            "@type": "Place",
            "name": "Modul Cărturești",
            "address": {
                "@type": "PostalAddress",
                "streetAddress": "Strada Academiei, 18-20,Bucharest, Romania",
                "addressLocality": "Bucharest",
                "addressRegion": "BU",
                "addressCountry": "RO"
            },
            "geo": {
                "@type": "GeoCoordinates",
                "latitude": "44.436285982431",
                "longitude": "26.099587912315"
            }
        },
        "eventAttendanceMode": "https://schema.org/OfflineEventAttendanceMode",
        "description": "Editura Nemira și Cărturești vă invită miercuri, 28 octombrie, ora 19:00, la librăria Cărturești Modul din Bucureşti, la o întâlnire cu autoarea Raluca Nagy. Scriitoarea se află în turneul de promovare a volumului său recent semnat, „Singurul adult din Cămin”, apărut în imprintul n’autor al editurii",
        "organizer": [
            {
                "@type": "Organization",
                "name": "Editura NEMIRA",
                "url": "https://allevents.in/org/editura-nemira/3480504",
                "description": "http://nemira.ro/  http://nemiramedia.ro http://nemira.ro/blog http://nemirabooks.ro/ http://revistanautilus.ro/ http://yorick.ro/ http://wikisf.ro/ "
            }
        ]
    }
]
```